POEZIE
PE AUTOSTRADA FLUIDĂ
|
|||||
|
PE AUTOSTRADA FLUIDĂ
la
fericire – unii ca noi ăştia (deasupra capului
cu
stea neagră reflectată în bălţi) - n-avem dreptul
iar
fericire reloaded - nu există
respiră
– te rog – şi pentru mine – câteva clipe
până
mă întorc de după colţ
daţi
drumul mai tare la muzici – la
bâlciuri:
oricum – noi însemnaţii cu
muchia
securii – tot nu contăm în
peisaj
cine
regretă ceva – e un prost: ca să ai ce regreta – trebuie
să
ai faţă de cine să regreţi: El – Plutonierul Major al
Cerului
– e prea ocupat cu strânsul în braţe al
macrocosmicelor
chicotinde – desfrânate
astre
- sferice
bordeluri
de campanie
universală
noi
nu suntem decât
zaţul
de la fundul ceştii de
cafea
– pe care El – Obositul de cu Noapte – şi-o
permite
– în fiece dimineaţă a
lumii
– întins pe şezlongul de serviciu: apoi – azvârle
zaţul
– serbezit
şi-mpuţit
– la găleata de gunoi
…nu
ne rămâne decât
să
ne descurcăm cu travestirile şi cu
travestiurile:
se zice că
ies
şi ceva bani – de dat
peştilor
şi
luntraşilor
– de la intrarea pe
diversele
derivaţii ale
autostrăzii
fluide
***
ÎMI VINE SĂ PLÂNG DE
CIUDĂ
îmi vine să plâng de ciudă – când
citesc despre poeţii-soldaţi – despre
filosofii-eroi - precum
Socrate
Xenofon Eschil Tucidide Pindar...
au fost odată ca
niciodată – poeţi-soldaţi
poeţi-de-cetate-apărători – iar nu
piraţi – nu
scursori – trădători – umplând pieţele lumii de
cotcodăceli şi de
găinaţ în culori - şi de alte
duhori
îmi vine să plâng de ciudă – când
toţi sfinţii lumii îmi recită din jertfele
lor – când observ că fereastra s-a acoperit de
luminat nor: Hristos stă de vorbă cu
fraţi înarmaţi – săbii-cuvinte şi
priviri-de-vultur – fulgere sinaite
crunte şi sfinte – se înfăşor pe braţe – de la gât
în sus – şi dau
onor
îmi vine să plâng de ciudă – amintindu-mi de
părinţi – sfinţi - de
rude şi veacuri din care încă se scurge-nfocată
agheasma - dar eu – cu gura-nsetată – degeaba
mă-ntind să ling stropi de lumină şi
aprigă viaţă senină: la senin şi la foc – cu
gura mea nu ajung deloc - eu
biet lepros al putrefactei
istorii - zemuiesc de duhori – rup stinghii de
aţă - în
poiata unor vremuri de
sarcastică piaţă
***
APRINDE O LUMÂNARE
PENTRU MINE
aprinde o lumânare pentru mine
omule: sunt un suflet pierdut – şi
la lumina ei voi ajunge acolo unde
nu ştiu
aprinde o lumânare pentru mine: nu-mi eşti
frate – dar poţi fi – oricând
mai neputincios decât orice frate al
meu
aprinde o lumânare pentru
mine: la lumina ei – vei putea vedea cât de
departe - în rău - se poate ajunge
***
DOINA FRUNZEI GALBENE
frunză galbenă pe ram
suspinând amurg de lume
unde-am fost şi unde stam
e acum pustiu de strune
au cântat mii lăutari
astă vară şi-ncă-o vară
îmblânzit-am icusari
în palmele de ocară
frunză ruginie-n apă
trec turmele şi s-adapă
dar nimeni aici nu ştie
să-mi aprindă o făclie...
făclioara dorului
pe prundul pământului
la izvorul muntelui
la urcuşul fratelui...
frate – frunză scuturată
m-a răpit cel râu la vale
viaţa mi-e viţă uscată
luna-n stele – doina-n jale!
...şi-am tocmit alt frăţior
să-mi ţină feştila
dreaptă
dar de-o fi ca să nu mor
beznă-n lume - umbră-n faptă:
roagă-te de moartea mea
să fie lumină grea
cât s-o poarte muntele
şi s-o mute mumele
după umbră – după umbră
să se ţină câinele
să nu-mi piardă urmele
după umbră – după umbră...
ascultaţi căţei de-afund
cum ghicesc toţi dor mărunt -
...huiesc toţi pe drumul meu
ce mi l-a dat Dumnezeu
...dalb e semnul: plec şi eu...
...nu-s nici spini şi nici sulfină
numai colo o lumină
nu-s nici scai şi nici răceală
numai de vânt câte-o pală
dar feştila nu se-nclină
ajunsă la rădăcină:
pălălăi - din când
în când
cresc - şi sufletul mi-e blând...
***
TOAMNĂ GROTESCĂ
un şontâc de soare spârc
călăreşte-un cocostârc
şi-abureşte peste smârc
apucând luna de sfârc
nu mai ştii soi de copaci
toţi sunt mucoşi şi săraci
şi-nroşiţi şi mici şi maci
halal lume de haraci
nu mai ştii copii să faci
unu-i viu şi altul canci
trece-o cioară peste bară
şi cu oasele pe-afară
ba e lună ba e soare
ba e rost de-amurg şi doare
ba e soare ba e lună
ba e boala cea mai bună
stejarii-au dat în oftìcă
şi lumina cea mai mică
te calcă pe inimă
cu-oala de funingină
broderiile de toamnă
s-au zdrenţit pe orice doamnă:
este o mizerie
supărată perie
nu face să-ţi ieşi din piele
fie-i melcului obiele
nu face să huhuieşti
când moartea pe drum zăreşti...
bogdaproste maică mare
că făcuşi cap la vărare -
bogdaproste proastă mică:
dăduşi vara pe nemică!
***
O FRUNZĂ
o frunză – doar o frunză-a mai rămas pe ram
şi-i e atât de frică să-şi dea drumul:
n-a învăţat-o nimeni cum e fumul -
iar moartea altora nu-nseamnă niciun dram
o frunză – doar o frunză ruginită
stă singură şi-ndură gând de crimă
şi nu-i găseşte vântului o rimă
ca să-şi justifice căderea în ispită
o frunză – doar o frunză: ce patetic!
priveşte-n jos cu groază – cataleptic
măsoară înălţimi şi putreziri:
se-ntreabă dacă-acolo fi-vor amintiri...
...o frunză – doar o frunză: ştiţi ce-i mila
n-o plângeţi – vă vomaţi pe îngeri sila
***
LUI ANATOL
câte camere – câte case – câte patrii ori galaxii
eşti în stare să laşi în urmă – orfane şi goale?
câte sorţi ai văzut leşinând – pe covoarele magiilor
negre -
moale?
câte nopţi ţi-ai extras din pistoale
pe câţi morţi ai refuzat să-i plângi şi să-i storci de
regrete domoale
anatoale?
cât de singur e demonul tău – aiurând la ferestre?
cât de goale-ţi sunt privirile-ţi goale?
o – degeaba se-îngână pe ele – funeste
vechi cântările sublimelor creste:
tu ai surzit de groază - şi orbitele tale s-au umplut de
gunoi şi de viermi şi de spaime – de vântoase de
bezne – uitatele bezne-ale tale
anatoale
vine o stea – şi tu fugi sub pământ
vine pe mare de fulger hristos – şi tu fugi în mormânt
vine un rug – tu refuzi jurământ
vine şi judele – cu artificii aprinse în păr – aruncate
peste
orice grotă-ori cavou – şi e noaptea de după chircitul amurg
şi toatele curg
...laptele negru-al privirilor tale ţi-l scurg
toate ielele ştimele iesmele – toate sunt şi dansează
şabatul demente
peste şine de părăsită cale ferată
pustiu înierbată – cu vagoane condamnate fierului vechi
şi
cloacă de zloate - dărâmate pătrunse de nori şi de noapte
- până la
oasele-ngheţate-ale tablei – bătrânici
rebegite - scofâlcit resemnate la
şoapte preacoapte - să intre - până la capătul nevăzut - cu picioarele şi
roţile-n bezna
pământului de pe ostroavele-antarctice – în muzici de
talere – nabucodonosorice trâmbiţe şi chimvale şi
iernatice flori de cavale
o – anatoale
...peste toate căzutele ierni şi măsele de
smulsă – acvatică minte strigoaie – străină pasăre
de pene – tacticos – se
despoaie: a plănuit şi – îngrijat – potrivit
cuibul
...oare ce va ieşi din ouăle clocite de bezne de iasme
de tine – ce va ieşi dintre ciolanele tale în sunet de
vale
biet - respingător
ciuruc de lume agale
biet trecut de toate vămile-astrale
îmblânzitule – biet spânzurat de serviciu
o - anatoale?
pui de viperă şi pui de astru
pui de lumină albastră şi de dezastru
...pui răgetul vieţii să-ţi descânte de moarte cu
spartele-ulcici şi oale
bre anatoale
***
COPILUL DIN STEA
închinată nepotului meu de
la Cluj-Napoca – OCTAVIAN IOAN
copilaş suit pe stea
cu floare – lumină grea:
în grădină-i iarnă rea
vino tu cu floarea ta
copilaş cu păpădie
las' să ardă o făclie
să vezi suflete de nori
pe acolo pe-unde zbori
copilaş cu ochi de sori
nu e moarte ca să mori
nu e rai să nu te doară
sunt doar păsări de ocară
blând copil cu ochii-n flori
scaldă-te în roi de zori
nu căta la cer ori lună
cată doar spre zarea bună
trece-albina peste vise
bâzâind a paradise
pune-o-n palmă să-ţi adune
tot polenul de pe strune
...o - copil de vreme rea
bea curat lacrima mea
o - copile cu mâini
rune
bea amara-mi rugăciune
la margine de pădure
te-aşteptai din vremuri sure
dar la margine de câmp
scuturai şi lumi şi timp
mă îmbăt cu zborul tău
sfânt copil ferit de rău
cu îngerii chefuiesc
lângă tine mă trezesc
eşti copil sufletul meu
rătăcit la vremi de greu
...regăsit suit pe stea
printre purpură şi nea
cu el mă-ncumet privire
morţii mele să-i fiu mire...
înc-o fire şi-nc-o fire
pân' la capăt de-orice ştire
***
OMUL BEZNEI
astre aspre-mi fripseră retina
m-am întors în scorbura din suflet
nu mă mai închin la raze – iar lumina
în zadar mototoleşte al său umblet
sunt vecin căţelului de-adâncuri
economisesc în cârtiţi noaptea
orb romantic – pipăi lumii soartea
de mi se-nglodează-n palme smârcuri
nu mă vezi – dar rădăcina vieţii
e în şuierul de şerpi şi-n târâtură
nu mă vrei – dar creşti umbra săgeţii
cu cât minţi – cu cât sporeşti în ură
...nu-ncerca să linguşeşti bureţii:
nu mai plâng nici dacă verşi oceanul
nu m-arăt nici de-nfrunzeşti ocheanul!
***
CICĂ PLOUĂ
m-au muşcat frunzele de mâini – îmi curg
prin palme balele lor furioase
verzi-înspumate – înveninate - grăbit
parfumate
cică plouă: margini de lume
margini de imensă răbdare
spontan – mi se aprind palmele şi
explodează : ţăndări de palme îţi dau să bei – când
ţi-e sete – după atâta dement - epuizant efort al
cerului de a ploua cu cenuşi - cu uitare
sălcie – searbădă – sinucigaşă uitare
grele – mustoase de ură – palmele mele-nfrunzite
zemoase – cum perele moi – înmuiate de
febra verii trecute – păstrată – cu spaimă sacră – în
palatele subterane ale fructelor: ochii mei
plesniţi de atâta coacere – răscoacere
tescuită înţelepciune – cu care-mi vopsesc
ţipător îmi
vopsesc - exasperarea
nu mai am niciun strop de
răbdare – nu mai am niciun strop de
zeamă de lume
o - zei nătângi – fructele mele nu plâng – fructele
mele vă blestemă şi în frescă vă zugrăvesc - ca pe
o noapte cu stele-explodate – lăţite vâscos
pe tipsiile cerului
...câtă ospitalitate neroadă – cleioasă - cosmică
recepţie de suflete
...cică plouă: sunt exasperările mele de
arbore singuratic – uriaş nemaivăzut arbore - în care
au năvălit – s-au azvârlit - terorizaţi mistic - spre a
se salva de
toamnă – toţi arborii verii
sunt lacrimile fierbând de
furie – ale ochilor mei larg – obscen de
larg căscaţi – precum
răsfrântele – cu toată carnea lor roşie sângerândă
indecentele vintre ale unei moarte lehuze
***
Adrian Botez
|
|
||||
|
|
|||||